cred in rugaciune pe cat de mult ma rog...
duminică, 1 iunie 2008
vineri, 7 martie 2008
Convorbiri despre starea de a fi
vi i-ati imaginat vreodata pe brancusi,pe noica,pe tutea si pe cioran stand la aceeasi masa?
eu,da.
eu,da.
Convorbiri despre starea de a fi
Psiho-drama intr-un act
Psihoarheologhea : Domnilor,ma simt privilegiata sa ma aflu intr-o astfel de companie selecta. (roseste,contrar asteptarilor proprii;isi amesteca nervos degetele unele printre altele,unele cu altele)
Cioran :Cherie,je t’en prie,treci la subiect!Imi creezi impresia ca…
Psihoarheologhea. :Desigur,domnule Cioran.Desigur.(din buza stanga,zdrobita iremediabil de caninul inferior,tresare un fir abia vizibil de sange ) Vroiam sa va …Sa va intreb ..Sa va intreb cate ceva despre starea de a fi si implicatiile ei directe .Ca de exemplu…Ca de exemplu ce inseamna “a fi”? (termina fraza intr-un ton impetuos si ia o pozitie ferma in scaun)
Tutea :Mi-amintesc ca intr-o manastire de prin muntii nostri salasluia un calugar batran.Avea o camaruta in stanca,atat de mare incat trebuia sa doarma chircit.Si avea un suflet mare si o dragoste pe masura.Asta inseamna a fi.
Cioran : Pe dracu!(se ridica nervos si ia un trabuc)Pun pariu ca nu avea decat reumatism si ceva nebunie in plus.
Brancusi : Prieteni,pentru mine “a fi” nu-i altceva decat zborul pentru care am investit ani de sudoare si smerenie ca sa il aflu si sa-l daltuiesc.
Psihoarheologhea : Ca tot ati pomenit de dragoste…Ce concept vag!…(indreapta o privire scrutatoare spre Cioran)
Tutea :Da’ de unde?!Ai auzit vreodata de “Via Dolorosa”?Ori de un Miel jertfit pentru noi?Ori de Mantuire?Toate astea sunt imagini ale Dragostei.
Noica(dupa ce ascultase absorbit de subiect;vorbeste calm;ii priveste pe toti cu interes) :Total de acord.De altfel,intrebarea asta mi-o puneam si eu inainte de Scoala.Asta pana cand am inteles “Pilda fiului risipitor”.Am inteles dragostea prin prisma tatalui.Si m-am gandit ca e tocmai buna ca prima lectie in cadrul Scolii mele de Intelepciune.
Cioran(gesticuland emfatic) : Mda...Vorbe!Cherie,nu e decat o chestie pe care o descoperi intre 4 pereti .Ca de altfel si solitudinea.Tocmai de aceea nici nu poti face diferenta intre ele de multe ori.
Psihoarheologhea :Iubirea ..E ea sinonima dragostei?
Tutea : Iubirea tine mai mult de terestru.Ea poate avea atat de multe infatisari...Si ma gandesc acum la iubirea de patrie,de locurile natale.Iubirea am cunoscut-o in inchisoarea comunista.Tortura si batjocurile au nascut-o in mine(tace indelung;priveste absent si intepeneste in scaun;cu vocea tremuranda continua)…Mai puternica decat as fi crezut.Ea m-a facut sa trec mai departe de firesc.
Brancusi :Desigur,iubirea de tara e sadita in fiecare.Eu am trait cu imaginea Hobitei,cu imaginea Romaniei,in Parisul care mi-a oferit paine,insa.Toate formele lucrarilor mele nu sunt decat imaginile copilariei desculte si lipsite,modelate si rotunjite de maturitatea cunoscuta prematur. (deseneaza cercuri si zboruri in aer cu bucurie)Iubirea e “Sarutul”.E “Poarta”.
Cioran :Metafizica de doi lei!Sau franci.Nu mai stiu exact diviziunea monedei nationale.
Psihoarheloghea : Care ar fi atunci rolul credintei in toata masinaria lui ‘’a fi”?
Tutea : Daca vezi o baba desculta si murdara facandu-si cruce si rugandu-se cu lacrimi la icoana Maicii,sa stii ca ea pretuieste cat toti filozofii.Ea a primit Absolutul.Caci pana la urma ,credinta e treapta urmatoare cunoasterii Absolutului;e acceptarea Lui.
Brancusi:Atunci cand nu mai suntem copii,am murit deja.Atunci cand nu mai credem ca niste copii,ne putem lua adio de la vesnicie.Eu mi-am imaginat credinta ca un pilon imens care uneste cerul si pamantul.Asa a aparut “Coloana fara de sfarsit”.(indreapta umil ochii spre Rai)
Cioran (dupa ce priveste indelung ,rontaind zeflemitor un bonbon) : Mes amis,credinta asta a voastra e doar o fantasma creata de o minte slaba.Cum sa crezi intr-un Rastignit?Si de ce sa te supui cuiva de care nu esti sigur ca exista?Eu,spre exemplu,ma supun doar lui Cronos si,iremediabil,sunt.
Psihoarheologhea : Stimabililor,e patetic,dar inevitabil sa ne intorcem la focarul elipsei pentru a trage o concluzie despre starea de a fi.Cum ati rezuma-o dumneavoastra?
Cioran : Existenta nu e capabila decat de ea insasi.Oricat am pune-o noi sub semnul divinitatii,ea tot o eroare omeneasca e.Mie,spre exemplu, mi-e frica de boala,de moarte.Da ,stiu ca nu vreau sa recunosc asta,dar m-ai prins.Sunt constient ca prin tot ceea ce scriu,prin toata tagada mea nu fac decat sa ma mint ca pot fugi de moarte si de judecata.Da,cherie,al dracului imi place viata!Imi place sa fiu!
Tutea : Singurul loc in care poti gandi o explicatie logica a acestui verb e biserica.In biserica afli ca existi. Daca biserica ar disparea din istorie, istoria n-ar mai avea oameni. Ar disparea si omul.
Noica : “ A fi” e doctrina Scolii mele.Nu e decat o consecinta a umilintei castigate prin intelepciune.E ,daca vrei,atestatul pe care il primesti in final.(scoate din buzunar un bilet pe care,in lumina palida,abia se pot descifra cateva cuvinte-inscriere,intelepciune- si-l pune pe masa insinuant,spre capatul ei)
Brancusi : La Targu Jiu e o Alee a scaunelor ce duce spre A doua masa.Acolo nu mai exista scaune .E o masa fara scaune.E o masa rotunda.Daca ti-e greu sa bati drumul pana la ea,te poti odihni pe scaunele de pe alee.Nu-ti face griji pentru nisipul scaunelor-clepsidre,Iubirea l-a impietrit.Nu mai exista curgere a timpului.Daca esti pe aleea asta stramta,esti pe drumul cel bun.Mergi in continuare spre vesnicia lui a fi.Masa e rotunda,asa ca vei avea intotdeauna loc,fara ca cineva sa stea in capatul ei.Paseste incet,dar sigur!Eternul te asteapta…
Apar doi ingeri cu aripile in convalescenta tinand un banner inscriptionat:
“ Interviul a fost realizat de :
Psihoarheologhea,gazetar de existenta vesnica
Articol publicat in gazeta “Eternitatea”,numarul infinitisimal,anul infinitisimal
Pentru abonamente ne puteti contacta la adresa :Bulevardul Iesireadintimp, undeva intre Rai si Iad
Pentru primele trei milenii nu se percepe TVA. “
Se trage cortina.
Tutea,Noica si Brancusi pleaca pe
In spatele cortinei ramane Cioran ,in fata biletului de pe masa.
Axiomă
Ceea ce este lumina pentru plantă,
Ceea ce este forma pentru materie,
Ceea ce alchimia n-a reuşit sa obţină,
Ceea ce reprezintă zborul pentru Măiastră,
Podul ars pentru drumul spre pieire,
Mersul pe ape pentru Petru,
Urmele cuielor arătate lui Toma
Poartă numele de iubire.
scrisoare catre Fiul vesnic Risipitor
incomensurabil te-am iubit!cand tu erai ratiunea mea de a fi,centrul meu de greutate,gravitatia mea,busola ce ma orienta,aripa mea de inger infipta intr-un trup scalcit de copil,criteriul meu de congruenta cu viata,punctul de incidenta,cel ce potolea furtuna si ma facea sa cred in mersul pe ape,extraordinar te-am iubit!
din iubire ti-am dat drumul sa pleci in lume,cautator al Pietrei Filozofale.te-am eliberat din cusca bratelor mele care te imbratisau cu atata ardoare,pana ajungeau la os,la zvacnirile inimii surde,la celulele ce dadeau nastere noilor celule,la sangele grabit ce mirosea a sarat,a miscare si a graba.am borcane de sange rosu de-al tau de pe atunci.am tesut mort din miocardul tau si celule desfigurate de atata osmoza.scutur zilnic de praf cioburile tale si le asez cu gija pe stalpi grecesti,in amfore alterate de netimp,in clepsidre sparte de groaza timpului ireversibil.
cand te-ai intors din pieirea ta,sarmane invins invingator,te-am primit cu bratele deschise,le-am poruncit strajerilor sufletului meu sa nu te alunge.mi-ai cersit mila si m-ai implorat sa te iert.ti-am dat haina cea noua de matase,ti-am spalat picioarele murdare de goana dupa himere si ti le-am incaltat,iar inelul de smarald eu ti l-am pus pe deget.am dat ospat in cinstea intoarcerii tale,dar n-am facut-o pentru gloria mea,ci pentru ca te iubeam.
ai plecat din nou,ti-ai luat trupul involburat de dorinta si sufletul gol,dar ti-ai uitat umbra de plumb pe umerii mei.zilnic o port si-mi vine s-o schingiuiesc,s-o tai cu lama cutitului pe fata si pe piept,doar doar o sangera,doar doar o muri odata.zadarnic!am ramas plina de bube,cu inima diforma,cu faptura mea de tarana,cu o gaura rotunda in aripa,cu osul frontal albit de sfaramare,cu grindina in privire,condamnata la moarte prin existenta.chiar si asa te-am iubit!
acum,ca stau si scriu blestemata asta de scrisoare ma inec in piatra si ma sufoc de aerul alb al pietrei si-mi aduc aminte ca pastrez dosite printr-un vechi sertar al sufletului o haina veche si prafuita de profir purpuriu,o haina de rege,incaltari batute cu diamante si un inel de smarald...
P.S.la intoarcerea Fiului,a zis:''aduceti repede haina cea mai
buna si imbracati-l cu ea;puneti-i un inel in deget si
incaltaminte in picioare!aduceti vitelul cel ingrasat si taiati-l
!sa mancam si sa ne inveselim!caci acest fiu al meu era mort si a
inviat,era pierdut si a fost gasit.''
din iubire ti-am dat drumul sa pleci in lume,cautator al Pietrei Filozofale.te-am eliberat din cusca bratelor mele care te imbratisau cu atata ardoare,pana ajungeau la os,la zvacnirile inimii surde,la celulele ce dadeau nastere noilor celule,la sangele grabit ce mirosea a sarat,a miscare si a graba.am borcane de sange rosu de-al tau de pe atunci.am tesut mort din miocardul tau si celule desfigurate de atata osmoza.scutur zilnic de praf cioburile tale si le asez cu gija pe stalpi grecesti,in amfore alterate de netimp,in clepsidre sparte de groaza timpului ireversibil.
cand te-ai intors din pieirea ta,sarmane invins invingator,te-am primit cu bratele deschise,le-am poruncit strajerilor sufletului meu sa nu te alunge.mi-ai cersit mila si m-ai implorat sa te iert.ti-am dat haina cea noua de matase,ti-am spalat picioarele murdare de goana dupa himere si ti le-am incaltat,iar inelul de smarald eu ti l-am pus pe deget.am dat ospat in cinstea intoarcerii tale,dar n-am facut-o pentru gloria mea,ci pentru ca te iubeam.
ai plecat din nou,ti-ai luat trupul involburat de dorinta si sufletul gol,dar ti-ai uitat umbra de plumb pe umerii mei.zilnic o port si-mi vine s-o schingiuiesc,s-o tai cu lama cutitului pe fata si pe piept,doar doar o sangera,doar doar o muri odata.zadarnic!am ramas plina de bube,cu inima diforma,cu faptura mea de tarana,cu o gaura rotunda in aripa,cu osul frontal albit de sfaramare,cu grindina in privire,condamnata la moarte prin existenta.chiar si asa te-am iubit!
acum,ca stau si scriu blestemata asta de scrisoare ma inec in piatra si ma sufoc de aerul alb al pietrei si-mi aduc aminte ca pastrez dosite printr-un vechi sertar al sufletului o haina veche si prafuita de profir purpuriu,o haina de rege,incaltari batute cu diamante si un inel de smarald...
P.S.la intoarcerea Fiului,a zis:''aduceti repede haina cea mai
buna si imbracati-l cu ea;puneti-i un inel in deget si
incaltaminte in picioare!aduceti vitelul cel ingrasat si taiati-l
!sa mancam si sa ne inveselim!caci acest fiu al meu era mort si a
inviat,era pierdut si a fost gasit.''
Concept nevrotic
Am impresia...
Am impresia…
Sigur,e doar o impresie.
Bineinteles,e o simpla impresie.
E o impresie...
O impresie?
Sigur e o impresie?
Doamne,e doar o impresie?
Cum poate,Doamne,sa ajunga asta o impresie??
Am senzatia ca el calca pe mine
Ca pe o trecere de pietoni lesinata pe asfalt.
El imi traseaza linii de asfalt pe mine,
El imi sapa gropi
Si toate masinile
Cad in viteza lor in mine,
Toti pasii se adancesc si pier
In abisurile create de el
In mine.
Am,Doamne,sentimentul ca el
Mi-a fracturat coloana infinitului.
Putin cate putin
Am paralizat din cauza lui.
Eu am paralizat de el.
El a paralizat de mine.
Simt ca el vorbeste cu clesti.
Pune cuvintele in menghina
Si mi le trimite compresate.
El nu mai vorbeste cuvinte.
El nu mai vorbeste stari.
El nu mai vorbeste.
Am,Doamne,impresia
Ca senzatia asta
E doar o reprezentare
A vidului din mine.
Sigur,e o simpla impresie.
Nu mai mult de o impresie.
O impresie...
O impresie?
O impresie?!
vineri, 15 februarie 2008
fuga de Rai
de sute de ani
privim cerul
prin gauri de tun,
lipite de picuri
curg gloante
acum
din nori
si din ochi.
cadem in noroi-
"nu-i viata de-apoi!",
gandim.
fugim
de explozii,de bombe,
adevaru-l ascundem
in catacombe.
de sute de ani
ne uitam in tarana
prin gauri de pusca,
ne-mbolnavim de noroi-
"nu-i viata de-apoi",
gandim.
fugim...
de sute de ani
privim oamenii
prin gauri de suflet.
cuvintele sfartecate ,
catedrale asediate ,
improasca cu noroi-
"nu-i viata de-apoi!",
gandim.
sadim
piroane pe Via Dolorosa,
si cruci pe Golgota.
de mii de ani
priveste spre noi
spunandu-ne vesnic:
"e viata de-apoi!"
de mii de ani
razboiul
e o fuga de Rai.
luni, 11 februarie 2008
joi, 7 februarie 2008
pereti
nu ne mai vedem de atatia pereti
care cresc necurmat intre noi.
tavanul ne desparte indubitabil
de cer,
si podeaua sta intre trunchi
si radacinile noastre.
peretii din inima despart sangele
de sange.
ce ciudat,imi vei spune,
ieri ai cladit un perete inalt
intre vestul si estul tau!
ce ciudat,iti voi spune,
usile se adapostesc in pereti!
vineri, 25 ianuarie 2008
morala zilei
nu merita sa te apleci pentru a scoate din maracini o moneda,oricat de valoroasa ar fi ea.in cazul oamenilor,nu arunca margaritare la porci!
luni, 7 ianuarie 2008
pianistul
de cate ori incep sa ma vait de lipsa anumitor lucruri,ma gandesc la personajul filmului care m-a facut sa vad lucurile in esenta lor,"pianistul".
neaparat sa (re)vedeti filmul!e magistral!
sâmbătă, 5 ianuarie 2008
vineri, 4 ianuarie 2008
nevoia de...dali
si daca e vorba de Dali...cu toate excentricitatile lui,cu nebunia sa atat de productiva,cu egoismul si infatuarea,cu frica permanenta de moarte,cu visele transpuse pe panza...nu pot sa nu am nevoie de opera lui incurabila!
nocturne
e una din noptile alea cand luna sa uita tampa la mine insinuand intrebari usturatoare...
iar nu pot sa dorm.am incercat sa o fac,dar somnul meu e cu colturi.nu pot nici sa citesc.literele parca taie.ma taie si constiinta care racneste...
aveam o gramada de idei plastice inainte sa deschid blestematul asta de calculator.am avut.acum e un amalgam de stari contrare in mine -unii ar numi-o ambivalenta- si un vid ce-mi sugruma celulele...
ascult chopin si astept in singuratatea mea sa bazaie mess-ul,sa fie el,sa ma intrebe ce am,sa devina sincer ca un copil(oare se poate asa ceva?),sa se scuture de platosa asta a impartialitatii duse la extrem si sa ma asculte...
ascult chopin in singuratatea mea...
marți, 1 ianuarie 2008
nevoia de ...generare de imagini cu ochii inchisi
cred ca metoda socratica derulata prin vizualizarea einsteiniana e solutia pentru o dezvoltare intelectuala corecta. omul are nevoie sa-si dezvolte abilitatea de a "vedea imagini" cu ochii inchisi, imagini care sa fie la fel de "reale" ca cele observate cu ochii deschisi in mediul inconjurator. generarea de imagini cu ochii inchisi nu se forteaza: odata prima imagine aparuta aceasta va genera fluxul.
nevoia de...o a doua natura
o sa va vorbesc de o demonstratie de prin anii ' 70,numita "Salonul parizian",a "Zoo Zircus Trole Rodin".
un numar de maimutici si de maimutoi ,imbracati in dantelarii si frac,intrau in scena aranjata ca un salon select.luau loc la masa manierati si serveau friptura cu cutitul si furculita....cata demnitate pe ei!faceau astfel proba unei a doua naturi.dresura insa nu-i schimbase in oameni.
regula se aplica si in cazul nostru.avem nevoie de o alta natura,indubitabil.dar ea nu se poate obtine prin repetare si obisnuinta.dresura nu schimba natura,ci dezvolta doar masti.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
